Depresia postnatala nu e un moft, e reala

Asociatia Impreuna in Depresia Postnatala si Secom® Healthcare Grup au organizat primul eveniment dedicat sanatatii mentale materne din Romania.

Depresia postnatala este o conditie medicala care afecteaza 1 din 8 mame la nivel mondial, iar in Romania situatia este similara, potrivit expertilor. Pentru a creste gradul de constientizare a acestei afectiuni, Asociatia Impreuna in Depresia Postnatala (A.I.D.P.) a organizat miercuri, 4 mai 2022, la Brasov – cu sprijinul Secom® Healthcare Group - primul eveniment dedicat sanatatii mentale materne din Romania.

Din pacate, in ciuda incidentei mari, depresia postnatala este inca un subiect nediscutat in randul mamelor care, de teama ca vor fi judecate, aleg sa ascunda ori sa isi nege suferinta. Ori recunoasterea este primul pas spre vindecare. Cred ca prin acest eveniment si de altfel prin intreaga campanie ajutam mamele, si implicit familiile lor, sa recunoasca aceasta afectiune si sa ceara ajutor de la specialisti, pentru a o trata. Sa mergi la psihoterapeut nu este o rusine, este o necesitate si poate fi chiar o oportunitate de a te cunoaste mai bine si de a deveni astfel un parinte mai bun pentru copilul tau,“ a spus Alina Harsan, fondatoarea Asociatiei Impreuna in Depresia Postnatala.

La evenimentul din 4 mai au participat mai multi specialisti printre care: doctorul Mircea Preda – medic primar obstetrica si ginecologie si managerul maternitatii din Brasov, doamna profesor doctor Maria Mitrica – medic primar pediatru, Antoneta Gales – trainer pentru facilitatori in sanatate mentala, Irina Dumitrache - psihoterapeut integrativ si Crina Coliban - specialist in alaptare si diversificare – care au abordat dintr-o perspectiva 360° depresia postpartum. In cadrul evenimentului s-a discutat despre factorii favorizanti ai acestei afectiuni, modificarile hormonale aparute in timpul sarcinii si al nasterii, presiunea adusa de noul rol de mama si de noile responsabilitati, dar si despre solutii de tratament.

Evenimentul face parte dintr-o campanie mai ampla Depresia postnatala nu e un moft, e reala” derulata impreuna cu Secom® Healthcare Group, care isi propune sa creasca gradul de constientizare, informare si suport emotional, pentru a preveni si trata aceasta afectiune. Pana acum, au fost realizate 2500 de brosuri informative care, inca din luna martie, au inceput sa fie oferite proaspetelor mame din maternitatea Brasov. Campania beneficiaza si de sprijinul psihoterapeutei Ana-Maria Paveluc, care ofera suport psihoemotional telefonic, in mod gratuit, in fiecare zi de vineri intre 16:00 si 18:00.

Sanatatea mentala este la fel de importanta ca sanatatea fizica. Doar daca noi, parintii, suntem sanatosi fizic si echilibrati emotional putem sa ne sustinem copiii, astfel incat sa isi atinga potentialul maxim. La Secom, credem in rolul esential pe care il are educatia pentru sanatate, de aceea ne bucuram mult sa sustinem campania <Depresia postnatala nu e un moft, e reala> si, in timp, sa ajutam la prevenirea acestei afectiuni,” a spus Alina Tataru, Corporate Communications Manager Secom®.

In urmatoarele luni, Asociatia Impreuna in Depresia Postnatala isi propune sa distribuie brosuri informative si sa fie prezenta la cursuri de puericultura in alte doua maternitati din tara, pentru a fi mai aproape nu doar de mame, ci si de tati. Se estimeaza ca 1 din 10 tati ar putea sa resimta starile unei depresii postpartum, in urma lipsei somnului si a schimbarilor aparute in viata cuplului.

 

Despre depresia postpartum

Depresia postnatala poate aparea oricand dupa nastere, chiar si dupa un an de zile de la aceasta, si se manifesta printr-o labilitate afectiva a proaspetei mame, ale carei simptome includ: insomnie, iritabilitate sau furie, oboseala extrema, sentimente de vinovatie, rusine sau lipsa de valoare, modificari de dispozitie, dificultate de a se atasa de copil, ganduri ca isi va rani copilul. Netratata, depresia postpartum poate dura un an sau mai mult, iar uneori, o depresie netratata poate deveni o forma cronica de boala.

 

Despre Asociatia Impreuna in Depresia Postnatala (A.I.D.P.)

A.I.D.P. este o organizatie non-guvernamentala, singura de acest fel din Romania, infiintata in 2021 de un grup de mame care au trait experienta depresiei postpartum.

Misiunea asociatiei este imbunatatirea calitatii de mama si de familie prin cresterea gradului de constientizare, informare si suport emotional, avand in vedere prevenirea depresiei perinatale si tratarea problemelor de sanatate mentala aparute in perioada pre si postnatala. Mai multe detalii despre A.I.D.P. si campania „Depresia postnatala nu e un moft, e reala” gasiti pe www.aidp.ro

 

Despre Secom® Healthcare Group

Secom® Healthcare Group este o organizatie de referinta pe piata din Romania, creata in jurul Secom®, pionier si lider de autoritate in solutii de medicina integrativa, care si-a construit o reputatie solida in domeniul importului si comercializarii de suplimente alimentare premium.

Misiunea Secom® Healthcare Group este aceea de a contribui la imbunatatirea sanatatii si a starii de bine a oamenilor prin produse si servicii de inalta calitate, inovatoare si de incredere.

Dorinta de a face bine se afla in ADN-ul fondatorilor si al oamenilor din echipa Secom®. „Depresia postnatala nu e un moft, e reala” este doar unul dintre proiectele sociale sustinute de companie in 2022, in cadrul programului „Impreuna in Slujba binelui”.

Mai multe detalii gasiti pe www.secom-healthcare.com.