Secom® doneaza o casa pentru a sarbatori mutarea intr-un sediu nou

Secom®, lider de autoritate in solutii de medicina integrativa, si-a relocat de la 1 septembrie sediul central din Tunari in cladirea Equilibrium 1, un proiect de birouri premium dezvoltat in Nordul Bucuresti. Pentru a impartasi bucuria unui nou inceput, Secom® a decis sa doneze o casa unei familii nevoiase.

Casa va fi construita de ONG-ul Casa Share, initiat de Bogdan Tanasa, si va fi oferita la finalul acestui an, complet mobilata si utilata, unei familii cu patru copii care locuieste in conditii grele in comuna Vladeni, judetul Iasi. Casa va avea o suprafata de 65 mp, trei camere, bucatarie, baie, anexe si va fi amenajata si dotata cu tot ce e nevoie intr-un camin cald si primitor. Copiii de 3,12, 15 si 16 ani vor avea in sfarsit camerele lor, cu birouri, rechizite si carti necesare inceputului de an scolar, dar si jocuri care sa ii ajute sa se bucure de copilarie si sa se dezvolte armonios.

O casa noua marcheaza un nou inceput. Pentru Secom®, Equilibrium este a 6-a “casa”, iar mutarea reprezinta un pas inainte, intrarea intr-o noua etapa de dezvoltare a companiei pe care o asteptam cu entuziasm. Ne-am dorit sa oferim aceasta bucurie, a unui start nou in viata, unor oameni care fac eforturi constante, dar care au nevoie de putin ajutor pentru a merge mai departe. Ii multumim lui Bogdan Tanasa si intregii echipe Casa Share pentru ca ne ajuta sa transformam acest gand bun in realitate: o casa noua pentru un inceput nou“, a spus Lucia Costea, cofondator & CEO Secom®.

Cladirea Equilibrium 1 in care se afla noul sediu Secom®, devoltata de Skanska, este certificata LEED Platinum si respecta cele mai ridicate standarde in domeniu, avand totodata implementate o serie de masuri de protectie si siguranta in contextul pandemiei de COVID-19. Birourile Secom® se afla la etajul 8 si ocupa o suprafata de 1075 mp utili, cu 40% mai mare decat spatiul din fostul sediu din Tunari. In sediul Secom® din Equilibrium lucreaza 70 de oameni, alti 120 de membri ai echipei lucrand la nivel national, in cele mai mari orase ale tarii. De la inceputul lunii septembrie, compania a implementat si flextime, iar in contextul pandemiei, oamenii din Secom® au optiunea de lucra de la birou sau remote.

 

Mentinerea unui mediu de lucru atractiv este o preocupare permanenta in Secom®, oamenii deschisi, atmosfera placuta fiind principalele aspecte apreciate de-a lungul timpului de colegii din echipa. Speram ca relocarea in acest sediu modern cu multiple facilitati, pozitionat intr-o zona de interes a Bucurestiului, usor accesibila, ne va ajuta sa ne mentinem actualii colegi fericiti si sa atragem noi talente in echipa Secom®„ a adaugat Lucia Costea, cofondator & CEO Secom®.

 

Despre Secom®

Secom® este compania romaneasca, lider de autoritate in solutii de medicina integrativa care raspunde nevoilor unui lifestyle sanatos al omului modern, si promotor al frumusetii prin produse cosmetice naturale, cu ingrediente de inalta calitate.

Compania este specializata in importul, distributia si comercializarea de suplimente alimentare, ceaiuri si cosmetice naturale certificate si brevetate la nivel global, realizate de unii dintre cei mai renumiti producatori internationali. In prezent, portofoliul Secom® include peste 470 de produse naturale premium: 300 suplimente alimentare care acopera o gama larga de afectiuni, peste 40 de sortimente de ceaiuri si 130 de produse cosmetice de ultima generatie.

Secom® a facut pionierat, fiind prima companie care a introdus acum 16 ani in Romania multe dintre ingredientele “inovatoare” disponibile astazi: ciuperci medicinale, colostru, glutation, 5-HTP, resveratrol, GABA, L-citrulina si prima gama de suplimente special creata de medici pediatri pentru sanatatea copiilor – ChildLife® Essentials, dar si concepte precum cel de medicina integrativa sau extract standardizat.

Produsele Secom® sunt disponibile in peste 8000 de farmacii si magazine cu profil naturist la nivel national, pe www.secom.ro si in cele 13 magazine Secom® din Bucuresti, Bacau, Brasov, Cluj-Napoca, Iasi, Ploiesti, Pitesti, Sibiu, Timisoara, Arad si Oradea.

Secom® a finalizat 2019 cu o cifra de afaceri de peste 25,5 milioane de Euro, + 21% fata de anul anterior, investitii de peste 3,3 milioane de Euro si o echipa de 190 de oameni.